Spiru Haret
(1851–1912)
Matematician, astronom, profesor universitar, reformator al învățământului și om politic.
n. 15/27 februarie 1851, Iași
d. 17/30 decembrie 1912, București
Savant de reputație internațională, profesor și ministru al Instrucțiunii Publice, a conceput educația ca principal instrument de emancipare individuală și progres social. Reforma școlară care îi poartă numele a depășit organizarea instituțiilor de învățământ, urmărind apropierea școlii de nevoile comunităților, în special ale populației rurale. În concepția sa, profesorul și învățătorul nu erau doar transmițători de cunoștințe, ci și agenți ai modernizării societății.
Viața și activitatea
Formarea intelectuală și cariera științifică
Spiru Haret s-a născut la Iași, într-o familie al cărei tată, Costache Haret era comis. Adina Berciu-Drăghicescu și Marian Crăciun lansează o ipoteză argumentată despre originea aromână a lui Spiru Haret, ținând cont de două direcții: pe linie paternă: bunica sa, născută Konstantin, ar fi fost de origine aromână, potrivit unei referințe bibliografice atribuite lui M. I. Dragomirescu; pe linie maternă: mama sa, Smaranda, era fiica lui Matache Ștefanovici.
A urmat primele clase la Iași, apoi studiile secundare la București, unde s-a remarcat prin aptitudinile pentru matematică și fizică. În 1869, a obținut bacalaureatul, iar în 1874, a absolvit Facultatea de Științe a Universității din București. Încă din timpul studenției, a predat matematica la Seminarul Central.
O bursă acordată de stat i-a permis să-și continue pregătirea la Paris, unde a obținut licențe în matematică și fizică. La 30 ianuarie 1878, și-a susținut doctoratul în științe matematice la Sorbona, cu teza Sur l’invariabilité des grands axes des orbites planétaires. Cercetarea sa a demonstrat că axele mari ale orbitelor planetare pot suferi variații seculare, contribuind la dezvoltarea mecanicii cerești. Lucrarea a fost apreciată de comunitatea științifică franceză și republicată în 1885 în Annales de l’Observatoire de Paris. Haret a devenit astfel primul român care a obținut un doctorat în matematică la Paris.
Revenit în România, a devenit profesor de mecanică rațională la Universitatea din București. În 1879, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1892, membru titular. Activitatea sa universitară a fost completată de elaborarea unor manuale și lucrări științifice, prin care a contribuit la formarea generațiilor de matematicieni români.
Reforma învățământului românesc
Începând din 1883, Spiru Haret a ocupat funcții importante în administrația școlară: inspector general al școlilor și, ulterior, secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice. A cunoscut direct dificultățile sistemului educațional, în special insuficiența localurilor școlare, lipsa personalului calificat și accesul redus la educație în mediul rural.
A fost ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor în trei mandate, între 1897-1899, 1901-1904 și 1907-1910. Reformele sale au vizat întregul sistem educațional. Legea învățământului secundar și superior din 1898 a reorganizat liceul, introducând diferențierea studiilor în secții clasică, modernă și reală. Legea învățământului profesional din 1899 a urmărit apropierea pregătirii școlare de activitățile economice. Haret a susținut construirea de școli, pregătirea profesorilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale învățătorilor și extinderea educației pentru copiii din comunitățile rurale.
O dimensiune distinctă a reformei a constituit-o organizarea activităților extrașcolare. Școala trebuia să devină un centru cultural al comunității, iar învățătorii să participe la răspândirea cunoștințelor practice, la înființarea cooperativelor și la combaterea analfabetismului. În această direcție se înscrie și susținerea învățământului de arhitectură, oficializat ca învățământ de stat în 1897 și reorganizat în 1904.
Bibliotecile populare și educația permanentă
Mai puțin cunoscută este contribuția lui Spiru Haret la dezvoltarea bibliotecilor publice și școlare. Considerând lectura o continuare firească a educației, el a inițiat organizarea bibliotecilor populare sătești pe lângă școlile primare. Prin decizia din 25 noiembrie 1898, au fost înființate 320 de biblioteci populare, câte zece în fiecare dintre cele 32 de județe ale țării. Inițiativa a fost însoțită de reglementări privind organizarea și funcționarea acestora.
Haret a susținut, de asemenea, dezvoltarea bibliotecilor gimnaziale și liceale, precum și organizarea unei biblioteci didactice centrale pe lângă Casa Școalelor, instituție creată în 1896. În plan legislativ, a contribuit la transferarea colecțiilor Bibliotecii Centrale a Statului către Biblioteca Academiei Române, în 1901, și la reglementarea depozitului legal, în 1904. Aceste măsuri au urmărit constituirea unei infrastructuri culturale capabile să asigure continuitatea educației dincolo de anii de școală.
Contribuții și realizări
Lucrarea sa cea mai cunoscută, Elemente de linguistică indo-europeană, publicată la București, la Editura Cartea Românească, în 1924, reprezintă una dintre contribuțiile sale majore la dezvoltarea studiilor lingvistice universitare.
Volumul, de peste 400 de pagini, sistematiza probleme fundamentale ale lingvisticii comparative, analizând relațiile istorice dintre limbile indo-europene, evoluțiile fonetice și mecanismele transformării limbilor. Lucrarea reflecta interesul autorului pentru metodele istorico-comparative și pentru integrarea cercetării românești în dialogul științific european.
Valaori a elaborat și materiale destinate învățământului secundar, între care Crestomația greacă, precum și lucrări și manuale realizate în colaborare cu alți profesori, în special cu Cezar Papacostea. Aceste publicații urmăreau să faciliteze accesul elevilor la literatura și civilizația clasică, oferind texte selectate și instrumente pentru studierea limbilor antice.
Prin această dublă orientare, către cercetarea de specialitate și către educația școlară, activitatea sa a contribuit la consolidarea predării disciplinelor clasice în România.
Într-o perioadă de transformări politice profunde, această inițiativă urmărea protejarea comunităților românofone sud-dunărene aflate sub autoritatea unor state diferite. Pentru Valaori, originar din Moscopole, implicarea avea și o semnificație personală: păstrarea legăturii cu lumea din care provenea.
A continuat să susțină activitățile culturale și educaționale ale aromânilor, inclusiv sprijinirea tinerilor prin burse și facilitarea accesului la învățământ.
Contribuții și realizări
Moștenirea lui Iuliu Valaori se regăsește în dezvoltarea studiilor clasice, în organizarea învățământului românesc și în promovarea patrimoniului cultural aromânesc.
La Universitatea din București, a contribuit la consolidarea unei tradiții de cercetare filologică bazate pe studiul comparativ al limbilor și pe interpretarea riguroasă a izvoarelor antice. Manualele și cursurile sale au oferit instrumente de pregătire pentru numeroase generații de elevi și studenți.
Prin activitatea din Ministerul Instrucțiunii Publice, a participat la administrarea unuia dintre cele mai importante domenii ale modernizării României: educația. Rolul său a fost semnificativ mai ales prin continuitatea profesională asigurată într-o perioadă marcată de schimbări politice și instituționale.
Implicarea în viața Societății de Cultură Macedo-Române demonstrează interesul pentru păstrarea identității culturale, pentru educația aromânilor și pentru reprezentarea intereselor acestora în context european.
O contribuție mai puțin cunoscută este activitatea de popularizare culturală desfășurată prin conferințe publice, inclusiv la Ateneul Român și în mediul academic bucureștean. Prin asemenea inițiative, erudiția universitară era pusă în serviciul unui public mai larg.
Locuri ale memoriei
- Casa Spiru Haret – Strada General Gheorghe Manu nr. 7 (fosta stradă Verde), sector 1, București. Locuința construită la inițiativa savantului, în baza autorizației din august 1888, a fost reședința sa și spațiul în care a redactat numeroase documente administrative și lucrări. Aici au avut loc funeraliile sale, în 1912. Ulterior transformată în muzeu memorial, clădirea a fost grav degradată și, în 2013-2014, aproape integral demolată, fragmente ale fațadelor fiind integrate într-o construcție nouă.
- Statuia lui Spiru Haret – Piața Universității, București. Monument realizat de sculptorul Ion Jalea din marmură de Carrara, dezvelit la 10 iunie 1935. Sculptura îl reprezintă pe Haret într-o atitudine profesorală, cu un document în mână, fiind însoțită de simboluri ale activității sale științifice și educaționale. Monument istoric, cod B-III-m-A-20060. În locul actualei statui, ar fi trebuit să fie un monument simbolic proiectate de Constantin Brâncuși. Acesta a refuzat ideea reprezentării reformatorului școlii românești sub forma unei statui în costum de epocă. A ales să exprime semnificația operei lui Haret printr-un simbol: apa unei fântâni, pusă la dispoziția tuturor, asemenea educației care trebuia să ajungă la întreaga populație. Proiectul a fost respins, în 1914; conform biografiei publicate de Centrul de Cercetare «Constantin Brâncuși», artistul a păstrat lucrarea în atelierul parizian și a numit-o ulterior „Fântâna lui Narcis“.
- Mormântul lui Spiru Haret – Cimitirul Bellu, figura 75, Calea Șerban Vodă nr. 249, sector 4, București. Monumentul funerar al matematicianului și reformatorului învățământului românesc este înscris în Lista Monumentelor Istorice, cod B-IV-m-B-20118.060.
Bibliografie
Berciu-Drăghicescu, Adina; Crăciun, Marian, „Spiru C. Haret“, în Pe cărările vieții. Destine aromâne, destine meglenoromâne, vol. II, pp. 789-790.
Lui Spiru C. Haret. Ale tale dintru ale tale. La împlinirea celor șasezeci de ani, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1911. Exemplarul consultat: colecția Google Drive.
Buluță, Gheorghe; Petrescu, Victor, Galeria bibliologilor români, pp. 24-25; Buluță, Gheorghe, Civilizația bibliotecilor, pp. 112-114.
Orăscu, Șerban, Spiru Haret, București, 1976.