Iuliu Valaori
(1867–1936)
Profesor universitar, filolog clasic, lingvist, om politic și promotor al învățământului românesc
n. 5 august 1867, Moscopole (astăzi Voskopojë, Albania)
d. 13/14 octombrie 1936, București
Iuliu Valaori a fost unul dintre reprezentanții importanți ai filologiei clasice românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX. Profesor la Universitatea din București, specialist în limbile greacă și latină și în lingvistica indo-europeană, a contribuit la formarea mai multor generații de profesori și cercetători. În paralel, a desfășurat o îndelungată activitate în administrația învățământului, ocupând funcții de conducere în Ministerul Instrucțiunii Publice și implicându-se în viața politică liberală. Originar din Moscopole, Valaori a rămas apropiat de comunitatea aromână, susținând inițiativele sale educaționale și culturale.
Viața și activitatea
Originea aromână și primii ani
Iuliu Valaori s-a născut la Moscopole, localitate cu o istorie aparte în viața economică și culturală a aromânilor din Peninsula Balcanică. În secolul al XVIII-lea, Moscopole devenise un important centru comercial, meșteșugăresc și intelectual, cunoscut pentru instituțiile sale de învățământ, pentru activitatea tipografică și pentru legăturile cu marile orașe ale Europei Centrale și de Sud-Est. Declinul orașului, început în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, a determinat dispersarea multor familii aromâne în spațiul balcanic și central-european.
După integrarea Dobrogei în România, Diamandi Valaori s-a stabilit în localitatea Caratai (astăzi Nisipari, județul Constanța), în 1879 sau 1882 (sursele documentare diferă). L-a însoțit fratele său, Gheorghe Valaori, stabilit ulterior la Constanța, unde a ocupat funcția de subprefect.
În 1891, Diamandi l-a adus în Dobrogea pe fiul său Sotir, implicat inițial în activitățile comerciale ale familiei. În 1903, potrivit cercetărilor Laviniei-Dacia Dumitrașcu, au sosit și soția sa, Hrisanda, împreună cu Mihail și cu un anume Iuliu, de 10 ani. Identificarea acestuia din urmă cu viitorul profesor universitar ridică însă probleme cronologice, întrucât filologul Iuliu Valaori se născuse în 1867.
Familia s-a remarcat prin agricultură, comerț și activități filantropice. Sotir a administrat proprietățile agricole din Nisipari, iar Mihail a finanțat construirea școlii, primăriei și dispensarului local. Profesorul Iuliu Valaori a devenit una dintre personalitățile importante ale învățământului universitar românesc. O altă neconcordanță remarcată e legată de faptul că Iuliu Valaori ar fi „înființat“ Societatea de Cultură Macedo-Română, contrar documentelor istorice și logicii cronologice.
Sotir și Mihail Valaori au fost puternic implicați în activități agricole și economice în Dobrogea. Legăturile familiale și comunitare au contribuit la integrarea lui Iuliu Valaori în societatea românească și la continuarea studiilor.
Formarea intelectuală în România și în străinătate
După studiile primare urmate la Constanța, Iuliu Valaori și-a continuat pregătirea la București, beneficiind de sprijinul unui unchi. A urmat studii secundare și apoi Școala Normală Superioară, instituție destinată pregătirii viitoarelor cadre didactice și universitare.
În această perioadă, unul dintre profesorii care i-au influențat formarea a fost Alexandru Odobescu, reprezentant important al erudiției umaniste românești. Contactul cu mediul academic bucureștean i-a orientat preocupările către filologia clasică, istoria limbilor și studiul civilizațiilor antice.
În 1895 și-a obținut licența, după care a plecat la Paris pentru aprofundarea studiilor. Pregătirea sa a continuat în Germania, în centre universitare recunoscute pentru dezvoltarea filologiei istorice și a lingvisticii comparate.
Lucrările publicate la Göttingen și Berlin, în 1901 și 1902, au abordat probleme de fonetică homerică și particularitățile dialectelor grecești antice.
Formația occidentală i-a permis să introducă în învățământul românesc metode și perspective caracteristice școlilor filologice europene ale epocii.
Profesorul și cercetătorul
Revenit în România, Valaori a predat limbile clasice la Seminarul Central din București, într-o perioadă în care greaca și latina ocupau un loc important în educația umanistă.
Începând din 1907, și-a desfășurat activitatea la Universitatea din București, iar în 1919 a devenit profesor titular al Catedrei de Filologie a Limbilor Greco-Latine din cadrul Facultății de Litere. A condus seminarul de specialitate și a contribuit la organizarea studiilor clasice universitare.
Activitatea sa didactică a pus accentul pe cunoașterea limbilor originale, interpretarea critică a textelor și înțelegerea legăturilor dintre limbă, cultură și istorie.
Printre personalitățile formate sub influența sa au fost Cezar Papacostea, Tache Papahagi și Alexandru Graur, care aveau să se remarce în domeniile filologiei clasice, dialectologiei, lingvisticii și istoriei culturale. Influența lui Valaori s-a manifestat astfel nu numai prin propriile cercetări, ci și prin contribuția la formarea unei noi generații de specialiști.
Un document important pentru reconstituirea carierei sale este Anuarul Universității din București 1934-1935, care îl menționează ca profesor al Catedrei de Filologie a Limbilor Greco-Latine, numit în 1919, și ca director al seminarului corespunzător.
Opera științifică și preocupările lingvistice
Lucrarea sa cea mai cunoscută, Elemente de linguistică indo-europeană, publicată la București, la Editura Cartea Românească, în 1924, reprezintă una dintre contribuțiile sale majore la dezvoltarea studiilor lingvistice universitare.
Volumul, de peste 400 de pagini, sistematiza probleme fundamentale ale lingvisticii comparative, analizând relațiile istorice dintre limbile indo-europene, evoluțiile fonetice și mecanismele transformării limbilor. Lucrarea reflecta interesul autorului pentru metodele istorico-comparative și pentru integrarea cercetării românești în dialogul științific european.
Valaori a elaborat și materiale destinate învățământului secundar, între care Crestomația greacă, precum și lucrări și manuale realizate în colaborare cu alți profesori, în special cu Cezar Papacostea. Aceste publicații urmăreau să faciliteze accesul elevilor la literatura și civilizația clasică, oferind texte selectate și instrumente pentru studierea limbilor antice.
Prin această dublă orientare, către cercetarea de specialitate și către educația școlară, activitatea sa a contribuit la consolidarea predării disciplinelor clasice în România.
Activitatea în administrația învățământului
Un capitol esențial al biografiei lui Iuliu Valaori îl reprezintă activitatea desfășurată în Ministerul Instrucțiunii Publice.
Experiența dobândită în mediul universitar și apropierea de concepțiile reformatoare ale lui Spiru Haret au favorizat implicarea sa în organizarea sistemului educațional.
A ocupat funcții administrative importante, între care cele de Director general, Secretar general și Subsecretar de stat. După Primul Război Mondial, când România întregită se confrunta cu necesitatea armonizării unor sisteme școlare diferite, rolul administrației centrale a devenit deosebit de important.
Valaori a fost unul dintre funcționarii superiori care au asigurat continuitatea instituțională a Ministerului Instrucțiunii, în special în timpul guvernărilor liberale. Colaborarea cu ministrul Constantin Angelescu s-a înscris în procesul mai amplu de extindere a rețelei școlare, construire de localuri de învățământ și consolidare a sistemului educațional național.
Activitatea politică și implicarea în problema aromână
În paralel cu activitatea academică și administrativă, Iuliu Valaori a fost implicat în viața politică a României, fiind ales deputat din partea Partidului Național Liberal în 1919, 1927 și 1928.
O dimensiune importantă a activității sale a fost susținerea comunităților aromâne din Peninsula Balcanică. În 1913, în contextul Războaielor balcanice și al negocierilor privind reorganizarea teritorială a regiunii, Valaori a participat la o delegație a Societății de Cultură Macedo-Române prin capitalele cele mai importante din Europa. Delegația, condusă de George Murnu, a întreprins un turneu diplomatic în mai multe capitale europene, între care Viena, Budapesta, Paris, Londra, Berlin și Roma. Scopul demersului era sensibilizarea guvernelor și a opiniei publice europene față de situația aromânilor și susținerea unor garanții pentru păstrarea școlilor, bisericilor și drepturilor lor culturale în teritoriile de origine.
Într-o perioadă de transformări politice profunde, această inițiativă urmărea protejarea comunităților românofone sud-dunărene aflate sub autoritatea unor state diferite. Pentru Valaori, originar din Moscopole, implicarea avea și o semnificație personală: păstrarea legăturii cu lumea din care provenea.
A continuat să susțină activitățile culturale și educaționale ale aromânilor, inclusiv sprijinirea tinerilor prin burse și facilitarea accesului la învățământ.
Contribuții și realizări
Moștenirea lui Iuliu Valaori se regăsește în dezvoltarea studiilor clasice, în organizarea învățământului românesc și în promovarea patrimoniului cultural aromânesc.
La Universitatea din București, a contribuit la consolidarea unei tradiții de cercetare filologică bazate pe studiul comparativ al limbilor și pe interpretarea riguroasă a izvoarelor antice. Manualele și cursurile sale au oferit instrumente de pregătire pentru numeroase generații de elevi și studenți.
Prin activitatea din Ministerul Instrucțiunii Publice, a participat la administrarea unuia dintre cele mai importante domenii ale modernizării României: educația. Rolul său a fost semnificativ mai ales prin continuitatea profesională asigurată într-o perioadă marcată de schimbări politice și instituționale.
Implicarea în viața Societății de Cultură Macedo-Române demonstrează interesul pentru păstrarea identității culturale, pentru educația aromânilor și pentru reprezentarea intereselor acestora în context european.
O contribuție mai puțin cunoscută este activitatea de popularizare culturală desfășurată prin conferințe publice, inclusiv la Ateneul Român și în mediul academic bucureștean. Prin asemenea inițiative, erudiția universitară era pusă în serviciul unui public mai larg.
Locuri ale memoriei
Bucureștiul a fost orașul în care Iuliu Valaori s-a format intelectual, și-a construit cariera profesională și și-a desfășurat cea mai mare parte a activității publice.
Cel mai important reper memorial asociat numelui său este casa din strada Romulus nr. 37, situată la intersecția cu strada care îi poartă numele. Această casă reprezintă o mărturie a Bucureștiului intelectual din prima jumătate a secolului XX. Nu este doar un imobil asociat unei personalități universitare, ci și un punct de legătură între istoria unei familii aromâne, modernizarea învățământului și evoluția orașului.
Strada Profesor Iuliu Valaori, situată în aceeași zonă, conservă numele filologului în memoria urbană bucureșteană. Proximitatea dintre locuință și strada comemorativă oferă un exemplu relevant pentru conceptul proiectului NOS: relația dintre nume, om și loc.
Alte repere asociate activității sale sunt Universitatea din București și, în mod special, Facultatea de Litere, unde a predat și a condus seminarul de filologie greco-latină, instituțiile Ministerului Instrucțiunii Publice, unde a desfășurat o îndelungată activitate administrativă, și Ateneul Român, spațiu al conferințelor și manifestărilor culturale la care a participat.
Școala din Nisipari, jud. Constanța, îi poartă numele.
Bibliografie
Berciu-Drăghicescu, Adina, Facultatea de Litere a Universității din București. 150 de ani de învățământ filologic românesc (1863–2013). Tradiție și valoare, 2 vol., București, Editura Universității din București, 2013.
Berciu-Drăghicescu, Adina; Crăciun, Marian, Pe drumurile vieții… Destine aromâne, destine meglenoromâne, 3 vol., Editura Institutului Cultural Român, 2023.
Gheorghe, Lavinia, „Au sădit un pom, au făcut un copil…” Familia de ctitori Valaori, din satul dobrogean Caratai/Nisipari, județul Constanța, în Țara Bârsei, serie nouă, nr. 14, 2015.
Pippidi, Andrei, „Iarăși o casă de profesor“, Dilema veche, nr. 300, 12 noiembrie 2009. Articol integral.
Universitatea din București, Anuarul Universității din București 1934–1935.
2026
Universul, 2 noiembrie 1936 / nr. 303
Viitorul, 15 noiembrie 1936 / nr. 8656
Ilustrațiunea Română, 21 septembrie 1936 / nr. 43
Moartea si catafalcul:
Dimineaţa, 17 octombrie 1936 / nr. 10711