Gheorghe Manu

(1833–1911)

General de divizie, organizator al artileriei române, participant la Războiul de Independență, primar al Bucureștiului, ministru și președinte al Consiliului de Miniștri

n. 24 iulie/5 august 1833, București

d. 16/29 mai 1911, București

Gheorghe I. Manu a fost una dintre personalitățile reprezentative ale generației care a contribuit la organizarea armatei și la consolidarea statului român modern. Ofițer format în mediul militar prusac, participant la Războiul de Independență, primar al Capitalei și conducător al guvernului între 1889 și 1891, el a îmbinat cariera militară cu activitatea administrativă și politică. Numele său rămâne asociat modernizării artileriei românești, participării la operațiunile din 1877-1878 și unor inițiative edilitare importante pentru București. Presa epocii și lucrările istorice ulterioare au păstrat imaginea unui militar riguros și a unui om politic atașat disciplinei instituționale, deși portretul său public trebuie înțeles și în contextul elogierilor provenite din mediul conservator.

Viața și activitatea

Add a header to begin generating the table of contents

Viața și activitatea

Originea familiei și formarea militară

Gheorghe Manu s-a născut la București, fiind fiul lui Ioan (Iancu) Manu (1803-1874) și al Anei Ghica (1810-1872). Tatăl său, descendent al unei familii boierești cu rădăcini balcanice, a ocupat funcții înalte în administrația Țării Românești, inclusiv pe cea de caimacam, în 1858. Cercetările genealogice ale Adinei Berciu-Drăghicescu urmăresc ascendența familiei până la Mihail Mano, originar din Constantinopol, și evidențiază participarea reprezentanților acesteia la viața politică și culturală a Principatelor.

Destinat carierei armelor, tânărul Manu a fost trimis la studii militare în Prusia, unde a frecventat școala de cadeți de la Potsdam. Din 1853, a servit ca ofițer în armata prusacă, dobândind o pregătire tehnică superioară celei disponibile atunci în Principate. Revenit în țară în 1858, a intrat în armata română și s-a implicat în organizarea artileriei, într-o perioadă în care această armă se afla încă la începuturile dezvoltării sale instituționale.

A contribuit la pregătirea ofițerilor și la structurarea unităților de artilerie, introducând metode de instruire inspirate din experiența germană. Preocupările sale depășeau însă domeniul militar: pasionat de matematică, a publicat la Paris, în 1864, lucrări de aritmetică și algebră. În 1869, ajuns colonel, a fost numit ministru de Război, funcție pe care a exercitat-o în mai multe guverne.

Primarul Bucureștiului și Războiul de Independență

Între 1874 și 1877, Gheorghe Manu a ocupat funcția de primar al Bucureștiului. Activitatea sa este evocată pe larg de ziarul Conservatorul, în numărul consacrat morții generalului, din 18 mai 1911. Publicația îi atribuie lucrări de pavare a străzilor cu piatră cioplită, construirea unor localuri școlare și administrative, amenajarea unor piețe și grădini publice, întocmirea planului Capitalei și inițierea studiilor privind canalizarea Dâmboviței. În timpul mandatului său, a fost pusă în funcțiune și o linie de tramvai care lega zona gării de Bariera Moșilor.

Un moment simbolic al primariatului său a fost inaugurarea statuii lui Mihai Viteazul din fața Universității, la 8 noiembrie 1874. Cu această ocazie, Manu a rostit un discurs în prezența domnitorului Carol și a Elisabetei, asociind memoria domnitorului unificator cu idealurile statului român modern.

La izbucnirea Războiului de Independență, în 1877, a revenit în serviciul militar activ, primind comanda Diviziei a IV-a. Trupele sale au participat la operațiunile de la sudul Dunării, în contextul luptelor pentru Plevna și Vidin. Un episod rămas în memorialistica militară privește raporturile sale cu comandamentul rus. Solicitat să execute ordinele generalului Krüdner, Manu ar fi insistat asupra necesității confirmării acestora de către domnitorul Carol, comandantul său legitim. Relatarea, transmisă de presa conservatoare, subliniază preocuparea pentru autonomia comandamentului românesc în cadrul cooperării militare cu Rusia. Pentru activitatea desfășurată în timpul războiului, a fost decorat cu «Virtutea Militară». După încheierea campaniei, a continuat să se ocupe de organizarea artileriei, până la retragerea sa definitivă din armată.

Activitatea politică și guvernamentală

Membru marcant al Partidului Conservator, Gheorghe Manu a revenit în guvern în 1888, ca ministru de Război în cabinetul condus de Theodor Rosetti. A păstrat portofoliul și în cabinetul lui Lascăr Catargiu, iar la 5/17 noiembrie 1889, a devenit președinte al Consiliului de Miniștri, asumând și conducerea Ministerului de Interne. Guvernarea sa, încheiată în februarie 1891, s-a înscris în politica de consolidare administrativă și financiară a statului. Ulterior, a deținut portofoliul Domeniilor, a fost ministru de Finanțe și a revenit la Ministerul de Război în guvernul conservator din 1904-1907. A ocupat, de asemenea, funcția de președinte al Adunării Deputaților.

În discursurile sale parlamentare, reunite în volumul publicat în 1906, sunt evidențiate preocupările pentru legalitate, responsabilitatea ministerială și raporturile dintre puterile statului. Într-un discurs din 18 noiembrie 1889, generalul și-a argumentat opoziția față de judecarea guvernului Ion C. Brătianu, considerând că răspunderea politică trebuie examinată fără a transforma justiția într-un instrument al revanșei dintre partide.

Contribuții și realizări

Gheorghe Manu a contribuit la profesionalizarea armatei române și la dezvoltarea artileriei ca armă modernă. Recunoașterea acestei activități a căpătat expresie oficială în 1911, când, prin decret regal, Regimentul 2 Artilerie a primit numele „Regimentul 2 Artilerie General de Divizie Gheorghe Manu“. Textul decretului amintește atât serviciile aduse armatei, cât și participarea sa la Războiul de Independență.

Dincolo de activitatea militară, Manu a avut un rol important în administrația Capitalei și în viața politică națională. În Teleorman, unde familia deținea moșiile Măldăieni, Scrioaștea și Papa, s-a implicat în organizarea unor instituții locale. A contribuit la ridicarea unor clădiri destinate școlii și administrației comunale.

La centenarul nașterii sale, în 1933, ziarul conservator Epoca i-a consacrat o amplă pagină comemorativă, cu evocări semnate de contemporani și foști colaboratori. Sunt evidențiate disciplina, demnitatea și caracterul său, puse în slujba națiunii.

Locuri ale memoriei

Casa Florescu-Manu – Calea Victoriei nr. 192, sector 1, București. Construită în 1843 pentru marele logofăt Alecu Florescu și cumpărată în 1868 de Gheorghe I. Manu, clădirea a devenit reședința generalului, fost prim-ministru al României și primar al Bucureștiului. Edificiul neoclasic, păstrat până astăzi, este monument istoric de categoria A (B-II-m-A-19873) și reprezintă unul dintre exemplele remarcabile de locuință boierească bucureșteană din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Statuia lui Mihai Viteazul – Piața Universității, București. Monument inaugurat la 8 noiembrie 1874, în timpul primariatului său. Gheorghe Manu a participat la solemnitate în calitate de edil al Capitalei și a rostit discursul oficial în fața domnitorului Carol și a Elisabetei
Mormântul familiei Manu – Cimitirul Bellu, figura 10, locul 1, Calea Șerban Vodă nr. 249, București. Monumentul funerar păstrează memoria generalului Gheorghe I. Manu (1833–1911) și a soției sale, Alexandrina Manu, născută Cantacuzino (1835–1916).