Familia Dalles
(1867–1936)
Ioan G. Dalles (1816-1886), negustor și proprietar, Elena Dalles (1849-1921), binefăcătoare și ctitor, și copiii lor, George (1871-1873), Dora (1875-1892) și Ioan I. „Jean“ Dalles (1879-1914)
În Cimitirul Bellu se află monumentul funerar al familiei Dalles: Ioan G. Dalles (tatăl), Elena Dalles, fiica lui Hagi Iane Anastasescu, și cei trei copii ai lor, George, Dora și Ioan I. Dalles. Monumentul are o mare însemnătate pentru istoria Bucureștiului, pentru că Sala Dalles, de pe actualul Bulevard Nicolae Bălcescu nr. 18 (fost Bd. I. C. Brătianu nr. 12), a luat ființă prin grija Academiei Române, din dorința testamentară a Elenei Dalles. Soarta familiei a fost una tragică: în mai puțin de trei decenii, Elena și-a pierdut soțul și toți cei trei copii, iar averea a transformat-o într-o operă de binefacere care se vede și astăzi.
Viața și activitatea
Ioan G. Dalles, negustorul
Ioan G. Dalles s-a născut în 1816 și a murit la 4 ianuarie 1886. A fost un mare comerciant, care și-a sporit averea prin comerțul cu grâu și prin mai multe proprietăți, atât în București (pe Lipscani, Gabroveni, Șelari etc.), cât și în județul Dâmbovița. Povestea familiei începe cu bunicul său, Dalessi, originar din Țepelovo („Cepelo”), în Zagori (Epir), care deținea în prima jumătate a secolului al XIX-lea moșii și păduri în județul Dâmbovița. Unele surse îl dau pe Ioan G. Dalles drept negustor de origine greacă, altele de origine aromână; satele din Zagori au avut populație greacă și aromână. În 1882, la 66 de ani, Ioan G. Dalles a devenit cetățean român.
Moșia Bucșani, din județul Dâmbovița, aproape de Târgoviște, a devenit reședința familiei. Ea aparținuse prințesei Cleopatra Trubețkoi. Mai multe surse dau anul 1862 pentru cumpărarea moșiei, cercetări mai recente precizează anul 1868. Totuși, în ziarul Românul din mai 1864 (anul VIII) apare anunțul prin care se scoteau la vânzare mai multe trupuri, de o mie cinci sute de pogoane, „după moșia Bucșani, proprietatea Luminății-sale Prințesei Cleopatri Trubețcoi“. Conacul, înconjurat de un parc de circa 22 de hectare, a devenit casa familiei.
Elena Dalles și copiii
În 1870, Ioan G. Dalles s-a căsătorit cu Elena Anastasescu (1849-1921), născută la Giurgiu (sau la Slăveni, jud. Romanați după altele, mai credibile; C. Mărculescu acreditează ca an de naștere 1842), fiica lui Hagi Iane Anastasescu, negustor înstărit de grâu, de origine macedoneană (aromână), ctitor al bisericilor din Hăbeni și Racovița. Elena a adus ca zestre proprietăți la Hăbeni și Racovița. Cei doi s-au mutat în reședința de la Bucșani. Unele surse îl consideră pe Hagi Iane Anastasescu ca fiind grec, însă este, cel mai probabil, vorba de o confuzie perpetuată în acea perioadă, între „grec“ – ortodox aparținând de Patriarhia de la Constantinopol și sensul etnic, mai restrictiv, de mai târziu.
Elena a dat naștere primului copil, George, în 1871, dar acesta a murit de mic, în 1873. În 1875 s-a născut Dora Dalles, iar în 1879, Ioan I. Dalles, cunoscut ca Jan. Ioan G. Dalles a murit la 4 ianuarie 1886, la 70 de ani. La 37 de ani, Elena a rămas să aibă grijă de o fată de 11 ani și de un băiat de 7 ani. A preluat îndatoririle soțului: a petrecut mult timp cu copiii la moșia din Bucșani, dar s-a ocupat și de proprietățile din București. Familia și-a împărțit astfel viața între casa din București, de pe strada I. C. Brătianu nr. 12, și moșie.
Copiii au fost educați în particular, cum se obișnuia în familiile înstărite de la sfârșitul secolului. Soarta a răpit-o însă și pe Dora Dalles, la numai 17 ani, la 7 noiembrie 1892. La doar 43 de ani, Elena Dalles își înmormântase deja doi copii și soțul. La doi ani după moartea fiicei, a început la Bucșani construirea bisericii «Sfinții Împărați Constantin și Elena», ridicată în 1894-1895.
În 1898, Jean, care urma să preia administrarea averii, dădea examenul de absolvire a clasei a VII-a în fața comisiei de la Liceul «Sfântul Sava». În aceeași perioadă, Elena Dalles se ocupa de școala «Dora Dalles» din Bucșani, ridicată în memoria fiicei sale. După liceu, Jean a studiat dreptul la Paris. Întors în țară, și-a ajutat mama la administrarea moșiilor și afacerilor familiei, a fost decorat cu Ordinul «Coroana României» și a ajuns la gradul de căpitan, conferit prin Înaltul Decret nr. 2087 din 10 mai 1914. A murit la 22 decembrie 1914, de antrax (dalac), în casa familiei de pe strada I. C. Brătianu nr. 12, la numai 35 de ani.
Testamentul și Fundația Dalles
Rămasă văduvă de timpuriu și pierzându-și pe rând toți cei trei copii, Elena Dalles și-a întocmit testamentul la 16 mai 1918. A lăsat bani pentru un spital la Bucșani, care avea să poarte numele fiului său, Ioan I. (Jean) Dalles, și pentru un internat pentru băieți lângă gimnaziul din Târgoviște, tot cu numele „Ioan I. Dalles”. A mai făcut donații pentru o școală, o bisericuță și o casă parohială în cătunul Rățoaia, pentru orfanii de război, prin Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, și pentru bisericile din satele vecine. Diverse proprietăți le-a lăsat rudelor și celor care au lucrat pentru ea, iar legatar universal a fost nepotul ei, Mihail M. Capuțineanu.
Cea mai importantă donație a fost cea către Academia Română. Elena Dalles a lăsat proprietățile din București de pe strada I. C. Brătianu nr. 12 și terenul alăturat din strada Eugen Stătescu nr. 4 (fostă Gloriei), pentru a se crea acolo o fundație culturală cu numele fiului ei, Ioan I. Dalles. A mai lăsat 10.000 de lei pentru întreținerea mormântului din Cimitirul Bellu. Elena Dalles a murit în 1921, la 72 de ani, și odată cu ea s-a stins neamul. După moartea ei a fost deschis testamentul, iar Academia Română i-a îndeplinit dorința.
„În perioada 1929-1932, Academia Română încasează prețul terenului expropriat și execută dispozițiile testamentare. Arhitectul clădirii a fost numit Horia Teodoru, iar antrepriza este adjudecată inginerului Emil Prager. Lucrările sunt executate sub supravegherea lui G. Balș, care face un raport amănunțit în sesiunea generală a Academiei Române din 15 mai 1932“. „La data de 29 mai 1932 are loc deschiderea oficială a Fundației «Ioan I. Dalles». Inaugurarea Fundației «Ioan I. Dalles» s-a constituit într-un memorabil act de cultură la care au luat parte I.P.S.S. Patriarhul României, dr. Miron Cristea, primarul Capitalei, Dem. Dobrescu, membrii Academiei Române cu familiile lor, reprezentanți ai guvernului și un numeros public invitat“. („Istoric – Centrul Metropolitan «Ioan I. Dalles».)
Arhitectul Horia Teodoru a câștigat concursul restrâns organizat de Academie, iar structura de beton armat a fost calculată de Aurel Beleș și Dumitru Marcu. În 1948, Academia a pierdut proprietatea clădirii, trecută la Ministerul Artelor și Informațiilor. În 1958-1961, în fața ei a fost ridicat un bloc de locuințe, care o ascunde și astăzi dinspre bulevard. Fundația Culturală «Ioan I. Dalles» funcționează din nou sub egida Academiei Române și găzduiește Conferințele Dalles.
Într-o perioadă de transformări politice profunde, această inițiativă urmărea protejarea comunităților românofone sud-dunărene aflate sub autoritatea unor state diferite. Pentru Valaori, originar din Moscopole, implicarea avea și o semnificație personală: păstrarea legăturii cu lumea din care provenea.
A continuat să susțină activitățile culturale și educaționale ale aromânilor, inclusiv sprijinirea tinerilor prin burse și facilitarea accesului la învățământ.
Contribuții și realizări
Familia Dalles este un exemplu rar de transformare a unei averi negustorești în operă publică. Ioan G. Dalles a construit averea din comerțul cu grâu și din proprietăți, iar Elena Dalles a pus-o, după pierderea tuturor copiilor, în slujba educației, a sănătății și a credinței. La Bucșani a ridicat o biserică, o școală și, datorită moștenirii lăsate, după moartea sa, un spital. La Târgoviște a lăsat bani pentru un internat de elevi. La București, prin Academia Română, a dat Capitalei o fundație culturală și o sală de expoziții care funcționează de aproape un secol. Monumentul de la Bellu, cu medalionul lui Ioan G. Dalles realizat de Carol Storck (1886) și bustul Dorei Dalles realizat de Ion Georgescu (1892), păstrează memoria familiei și este, totodată, o mărturie a sculpturii funerare bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Locuri ale memoriei
- Sala Dalles – Fundația Culturală «Ioan I. Dalles» a Academiei Române – Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1, București (fostă Bd. I. C. Brătianu nr. 12, locul casei familiei). Clădire proiectată de arhitectul Horia Teodoru, inaugurată la 29 mai 1932.
- Mormântul familiei Dalles – Cimitirul Bellu, figura 9 bis, locul 8, Calea Șerban Vodă nr. 249, sector 4, București. Pe monument se află medalionul lui Ioan G. Dalles, de Carol Storck (1886), și bustul Dorei Dalles, de Ion Georgescu (1892).
- Bucșani, județul Dâmbovița – conacul și Parcul Dalles, Biserica «Sfinții Împărați Constantin și Elena» (1894–1895), școala „Dora Dalles” și spitalul „Ioan I. Dalles”.
Bibliografie
Bezviconi, Gheorghe, Necropola Capitalei, București, Institutul de Istorie «Nicolae Iorga», 1972, pp. 24–25 și s.v. „Dalles”.
Ordinul Arhitecților din România, Sala Dalles – fișă de patrimoniu, 2025 (oar.archi).
Mărculescu, Cornel, „Portret: Familia Dalles – un destin dâmbovițean“, în Gazeta Dâmboviței, 23 martie 2016.
Muscă, Annie, „Elena Dalles – o mamă încercată și darurile ei pentru aproapele“, în Ziarul Lumina, 23 februarie 2020.
Centrul Metropolitan „Ioan I. Dalles”, „Istoric” (online).
Românul, anul VIII, mai 1864 (anunțul de vânzare pentru moșia Bucșani).
„Ioan G. «Joanu» Dalles (1816–1886)”, Find a Grave Memorial (online).