Anastase Simu
(1854–1935)
Colecționar de artă, mecena, om politic, membru de onoare al Academiei Române și întemeietorul Muzeului Simu, primul muzeu privat de artă din România
n. 25 martie/6 aprilie 1854, Brăila
d. 28 februarie 1935, București
Anastase Simu a fost unul dintre marii colecționari și binefăcători ai Bucureștiului de la începutul secolului al XX-lea. Împreună cu soția sa, Elena, a strâns timp de o jumătate de secol peste o mie de opere de artă românească și europeană. Pentru ele a ridicat, în centrul Capitalei, un muzeu în formă de templu antic, deschis publicului în 1910. În 1927, soții Simu au dăruit statului muzeul, colecția și mijloacele de a le întreține, sub deviza înscrisă în prima sală: „Nu numai pentru noi, dar și pentru alții“. Clădirea a fost demolată de regimul comunist la începutul anilor ’60, iar numele ei a dispărut treptat din memoria orașului. Operele au supraviețuit și se află astăzi în muzeele bucureștene.
Viața și activitatea
Originea, formarea și moștenirea
Anastase Simu s-a născut la Brăila, la 25 martie/6 aprilie 1854, în familia lui Panait și a Dumitrei Simu, mari proprietari și agricultori înstăriți. Potrivit lui Anastase Hâciu, strămoșii săi aparțineau coloniei macedoromâne care, în secolul al XVIII-lea, se stabilise în Oltenia, iar una dintre ramurile ei a trecut spre București. A urmat Școala Comercială din Brăila și și-a luat bacalaureatul la Academia Imperială «Theresianum» din Viena. La 19 ani, încă elev la Viena, a moștenit o avere considerabilă de la părinți și de la unchiul său, Petrache Simu. Și-a continuat studiile în Occident: a obținut licența în drept la Paris și în științe politice și administrative la Bruxelles. După o scurtă activitate la Tribunalul Brăila, a intrat în diplomație ca secretar al Legației României de la Berlin.
Familia și cariera publică
În 1882, s-a căsătorit cu Elena Dumba (1864-1934), fiica lui Iraclie/Heraclie N. Dumba, mare proprietar din Teleorman și fruntaș conservator. Familia Dumba, originară din Blața (Macedonia), era una dintre cele mai bogate familii macedoromâne, cu ramuri la Viena și Craiova. Elena a primit ca zestre moșia Tufeni, din județul Teleorman. În 1888, soții Simu s-au stabilit la București. Anastase Simu a intrat în Partidul Conservator și a fost senator de Brăila în trei legislaturi succesive. Între 1910 și 1915, a fost membru al Consiliului Consultativ al Artelor din Ministerul Instrucțiunii Publice; a fost și membru al Ateneului Român.
Muzeul Simu
Bucureștiul avea atunci doar o pinacotecă modestă, adăpostită într-un spațiu restrâns al Ateneului Român. Anastase Simu s-a hotărât să construiască pe cheltuiala sa un muzeu, „fala țării“. Terenul a fost cumpărat în 1904, piatra de temelie a fost pusă la 21 mai 1907, iar muzeul a fost inaugurat la 21 mai 1910. Clădirea, proiectată de arhitectul C. Sciky (Carol Cichi), avea forma unui templu grecesc inspirat de Erechteionul din Atena, cu rampe și portic preluate de la Maison Carrée din Nîmes. Se afla pe strada Mercur, o străduță de pe cealaltă parte a bulevardului Take Ionescu (azi Magheru) față de blocul „Aro“ (azi Cinematograful „Patria“).
Primul catalog, întocmit în 1910 de Theodor Cornel, înregistra 624 de lucrări, expuse în cinci săli. Colecția cuprindea pictură, sculptură, grafică și artă decorativă. Erau reprezentați artiști români precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși, alături de maeștri francezi precum Delacroix, Daumier, Courbet, Renoir, Rodin și Bourdelle și de icoane bizantine. Soții Simu au comandat și copii de foarte bună calitate după capodopere ale sculpturii antice și renascentiste. Din 1924, au oferit premii anuale tinerilor artiști, decernate de juriul Salonului Oficial.
Donația și ultimii ani
În noiembrie 1927, Anastase Simu a dăruit statului român terenul, clădirea muzeului și colecția, ajunsă la 1.182 de opere, împreună cu mijloacele pentru întreținerea și îmbogățirea ei. La 29 mai 1933, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, căreia i-a oferit, în 1934, 500.000 de lei pentru cumpărarea de cărți de artă. Elena Simu a murit la 5 ianuarie 1934. Anastase Simu s-a stins la București, la 28 februarie 1935, și a fost înmormântat alături de ea, la Cimitirul Bellu.
Prin testament și-a lăsat averea statului. În 1935, a fost înființată Fundația «Anastase Simu», care administra Muzeul Simu și noua Casă Simu-Muzeu. Aceasta din urmă a fost deschisă la 21 mai 1937, în fosta locuință a soților, sub conducerea pictorului Marius Bunescu. Muzeul Simu a funcționat și după 1948. A fost însă demolat în 1961, odată cu lărgirea bulevardului Magheru și ridicarea blocurilor din jurul blocului „Eva“. Alte surse dau anii 1962 sau 1964, dar presa vremii confirmă, contextual, anul 1961 (M. Crăciun, 2024).
Într-o perioadă de transformări politice profunde, această inițiativă urmărea protejarea comunităților românofone sud-dunărene aflate sub autoritatea unor state diferite. Pentru Valaori, originar din Moscopole, implicarea avea și o semnificație personală: păstrarea legăturii cu lumea din care provenea.
A continuat să susțină activitățile culturale și educaționale ale aromânilor, inclusiv sprijinirea tinerilor prin burse și facilitarea accesului la învățământ.
Contribuții și realizări
Anastase Simu a creat primul muzeu privat de artă din România și l-a transformat, prin donație, într-o instituție publică. A gândit muzeul cu dublu scop: educarea publicului și sprijinirea artiștilor români, cărora le-a cumpărat lucrări și le-a acordat premii. Colecția sa a reunit, într-o vreme în care statul avea o pinacotecă săracă, arta românească modernă și mari nume ale artei europene. Generozitatea soților Simu s-a îndreptat și spre alte instituții: Crucea Roșie, Societatea de Binefacere «Regina Elisabeta» și Academia Română, unde Fondul «Elena Simu» a finanțat activități științifice și sociale. După demolarea muzeului, colecția a fost împărțită. Partea cea mai mare se află la Muzeul Colecțiilor de Artă, deschis în 1978, iar alte părți sunt la Muzeul Național de Artă al României, la Pinacoteca Muzeului Municipiului București și la Muzeul Brăilei. Pinacoteca municipală a funcționat chiar în Casa Simu-Muzeu și a purtat, din 1969, numele «Anastase Simu».
Locuri ale memoriei
- Locul fostului Muzeu Simu – fosta stradă Mercur, pe partea Bulevardului Magheru opusă Cinematografului „Patria“, București. Templul de artă inaugurat la 21 mai 1910 și demolat în 1961 se afla în zona în care s-au ridicat blocul „Eva“ și sediul ONT „Carpați“. Nimic nu amintește astăzi de el.
- Muzeul Colecțiilor de Artă (Palatul Romanit) – Calea Victoriei nr. 111, sector 1, București. Aici se păstrează cea mai mare parte a colecției Simu, inclusiv portretul lui Anastase Simu de Pierre Gourdault (1909) și portretul Elenei Simu de Elvezia Paini.
- Vila Simu din Sinaia; se află pe str. Brătianu 44, azi, Vila Retezat din Str. Mihail Kogălniceanu nr. 68, Sinaia, Prahova. Cumpărată în 1915, a fost lăsată prin testament nepoatei sale Simu i-a lăsat vila nepoatei sale, Maria Magdalena, soția colonelului Nicolae Drosu.
- Mormântul soților Anastase și Elena Simu – Cimitirul Bellu, figura 61, locul 108, Calea Șerban Vodă nr. 249, sector 4, București.
Bibliografie
Bunescu, Marius, Actele Fundației «Anastase Simu», București, 1944.
Bucuța, Emanoil, „Muzeul Simu“, în Boabe de grâu, nr. 1, 1931.
Oprea, Petru, „Colecționarul Atanase Simu“, în Revista Muzeelor și Monumentelor, nr. 4, 1975.
Vergatti, Radu Ștefan, „Familia Dumba“, în Adina Berciu-Drăghicescu, Marian Crăciun, Florentina Nițu (coord.), Memoria locurilor 2.0. Pe urmele românilor sud-dunăreni, București, Editura Etnologică, 2024.
Crăciun, Marian, „Frăția macedoromână. Francmasonerie, familie, mecenat”, în Scriptorium, an IV, nr. 4, 2024.