Dr. Leonte Anastasievici
(1851–1914)
Medic chirurg, pionier al neurochirurgiei românești, publicist, senator și președinte al Societății de Cultură Macedo-Române
n. 27 februarie/12 martie 1851, Giurgiu
d. 25 noiembrie/ 8 decembrie 1914, București.
Leonte Anastasievici, cunoscut în epocă sub numele de doctorul Leonte, a fost unul dintre chirurgii reprezentativi ai medicinei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Născut la Giurgiu, într-o familie de origine aromână, s-a format la Facultatea de Medicină din București și a participat la Războiul de Independență din 1877-1878, remarcându-se prin îngrijirea răniților. Ulterior, a desfășurat o activitate chirurgicală importantă în spitalele Capitalei, contribuind la dezvoltarea chirurgiei craniene, abdominale și a practicilor medicale moderne. S-a implicat în organizarea profesiei medicale, a activat în viața politică și a condus Societatea de Cultură Macedo-Română între 1902 și 1914, susținând învățământul și instituțiile culturale ale românilor sud-dunăreni.
Viața și activitatea
Originea aromână și primii ani
Leonte Anastasievici s-a născut la Giurgiu, într-o familie provenită din comunitatea aromână din Peninsula Balcanică. Cercetările biografice asociază originea familiei cu localitatea Zagora, dar identificarea geografică exactă a acesteia nu este certă. Un articol din 1998 menționează că tatăl viitorului medic a fost consul al Serbiei la București.
Un document de importanță deosebită pentru biografia sa, care lămurește unele aspecte biografice, este raportul prezentat în Senatul României în aprilie 1880, cu ocazia acordării drepturilor de cetățean român. Publicat în Monitorul Oficial, raportul precizează că Leonte Anastasievici era născut la Giurgiu, în anul 1853, din părinți de naționalitate română proveniți din Macedonia și că fusese botezat în religia ortodoxă.
Anul 1853 intră însă în contradicție cu data de 28 februarie 1851, consemnată de Dimitrie R. Rosetti în Dicționarul contimporanilor (1897) și reluată în presa din noiembrie 1914.
Formarea medicală și obținerea cetățeniei române
Leonte Anastasievici a urmat cursurile Liceului «Matei Basarab» din București, continuându-și pregătirea la Facultatea de Medicină. În anul 1875, și-a susținut teza de doctorat, intitulată Polyuria (Diabetu insipidu), lucrare consacrată acestei afecțiuni care se afla la începuturile cercetărilor științifice.
În același an a fost numit medic secundar la Spitalul Colțea, în serviciul oculo-chirurgical. Această informație este consemnată și în dosarul său de naturalizare din 1880, documentând începuturile carierei într-una dintre cele mai importante instituții medicale bucureștene.
În contextul reglementărilor constituționale privind cetățenia, medicul a solicitat acordarea drepturilor de cetățean român. Proiectul de lege a fost votat de Adunarea Deputaților la 15 martie 1880, fiind ulterior adoptat și de Senat. Intervenția președintelui Senatului, Dimitrie Ghica, a evidențiat meritele sale din timpul Războiului de Independență. Acesta a subliniat participarea medicului la campania din Bulgaria și distincția primită pentru îngrijirea răniților.
Participarea la Războiul de Independență
În timpul Războiului de Independență din 1877–1878, Anastasievici a participat la organizarea serviciului medical destinat militarilor răniți. A condus o ambulanță a Crucii Roșii, amplasată în apropierea pozițiilor de la Grivița, unde armata română a purtat lupte grele.
Activitatea serviciilor medicale de campanie se desfășura în condiții dificile, caracterizate prin numărul mare al răniților, insuficiența mijloacelor de transport și riscurile infecțioase. Experiența dobândită în această perioadă a contribuit la formarea sa practică în chirurgia traumatică.
Medicul a fost decorat cu Crucea «Trecerea Dunării», prin brevetul nr. 116. Dimitrie Ghica, care prezida Crucea Roșie, a afirmat că Anastasievici se distinsese prin îngrijirea bolnavilor și a răniților pe parcursul campaniei.
Cariera chirurgicală și activitatea spitalicească
După război, Leonte Anastasievici și-a continuat activitatea în spitalele bucureștene, afirmându-se ca un chirurg capabil să abordeze intervenții operatorii complexe. Cariera sa s-a desfășurat în perioada în care medicina europeană traversa transformări esențiale prin introducerea antisepsiei, dezvoltarea anesteziei și perfecționarea tehnicilor chirurgicale. Activitatea sa a cuprins intervenții abdominale, operații pentru tratarea herniilor, afecțiuni renale și traumatisme craniene.
A ocupat funcția de medic primar și a activat la spitalele «Filantropia» și «Brâncovenesc», participând la formarea unor generații de practicieni. Articolele publicate de presă în 1914, la moartea sa, confirmă activitatea sa îndelungată în spitalele civile și prestigiul profesional dobândit.
În anul 1897, presa relata o intervenție de extirpare a unui rinichi, realizată de Leonte cu participarea altor medici bucureșteni. O asemenea operație reprezenta, în condițiile tehnice ale epocii, o procedură dificilă, care presupunea o pregătire operatorie riguroasă.
În 1913, la retragerea din activitatea spitalicească, colegii și foștii săi elevi i-au oferit plachete comemorative, în semn de recunoaștere a contribuției sale profesionale. Medicul era considerat de contemporani un creator de școală în practica chirurgicală, deși nu ocupase o catedră în învățământul medical superior.
Cercetările științifice și începuturile neurochirurgiei
Activitatea științifică a lui Leonte Anastasievici s-a remarcat prin interesul pentru chirurgie experimentală și pentru prezentarea sistematică a rezultatelor operatorii. În 1891, împreună cu medicul N. Bărdescu, a publicat în revista franceză Revue de chirurgie studiul Intervention chirurgicale dans les affections cérébrales, le trépan primitif excepté. Lucrarea aborda posibilitățile intervențiilor chirurgicale asupra unor afecțiuni cerebrale, într-o perioadă în care neurochirurgia nu exista încă drept specialitate medicală independentă. Statisticile citate în istoriografia medicală îi atribuie, până în 1892, 28 de trepanații craniene efectuate la 27 de pacienți. Rezultatele reflectă preocuparea pentru tratamentul traumatismelor craniene și pentru dezvoltarea unor tehnici care aveau să contribuie la constituirea neurochirurgiei moderne.
A publicat și cercetări asupra chirurgiei herniilor, histerectomiei abdominale și utilizării cloroformului în anestezie. Comunicările sale au fost prezentate în reuniuni științifice și congrese medicale internaționale, contribuind la integrarea chirurgiei românești în circuitul profesional european.
Organizarea profesiei medicale și implicarea civică
Prestigiul dobândit prin activitatea chirurgicală a favorizat implicarea lui Leonte în organizarea profesiei medicale. A fost membru al Consiliului Sanitar Superior și a participat la activitățile Asociației Generale a Medicilor din România, ocupând inclusiv funcții de conducere. A contribuit la organizarea congreselor profesionale și la reprezentarea medicinei românești în reuniuni internaționale. Activitatea sa s-a desfășurat într-o perioadă în care medicii militau pentru îmbunătățirea statutului profesional, dezvoltarea serviciilor sanitare și consolidarea instituțiilor publice de sănătate.
Anastasievici s-a numărat și printre fondatorii Societății Numismatice Române.
În paralel, s-a implicat în viața politică, fiind apropiat de Partidul Conservator. A avut legături cu județul Olt, unde deținea proprietăți funciare, și a reprezentat județul în Senatul României. Activitatea sa politică trebuie înțeleasă în contextul participării intelectualilor și profesioniștilor la administrația și viața parlamentară a României moderne.
Președinte al Societății de Cultură Macedo-Române
Una dintre cele mai importante dimensiuni ale activității sale publice a fost implicarea în Societatea de Cultură Macedo-Română, organizație înființată la București în 1879, pentru susținerea intereselor educaționale, culturale și religioase ale comunităților românești sud-dunărene. Leonte Anastasievici a devenit președintele societății în 1902 și a exercitat această funcție până la moartea sa, în 1914. A sprijinit școlile și bisericile comunităților aromâne și a intervenit în chestiuni legate de situația politică a acestora în Peninsula Balcanică.
Un moment semnificativ a avut loc în martie 1914, după uciderea preotului Haralambie Balamace, a fratelui său Sotir și a altor membri ai comunității românești din Corcea. Ziarul Dimineața, din 29 martie 1914, relata că președintele Societății de Cultură Macedo-Române urma să fie primit de regele Carol I pentru a prezenta situația și a solicita intervenția autorităților române în favoarea fraților macedoneni.
La funeraliile din noiembrie 1914, reprezentanții comunității aromâne i-au evocat sprijinul constant și contribuțiile materiale și morale. Discursurile rostite la înmormântare arată că era perceput drept unul dintre principalii protectori ai societății și ai instituțiilor culturale susținute de aceasta. Moartea sa s-a datorat unei afecțiuni cardiace, agravate în perioada dinaintea decesului. Chiar și în ziua morții, medicul ieșise din locuință pentru a inspecta imobilele pe care le construia în strada Domnița Anastasia și pentru a vizita un bolnav. Revenit acasă, a acuzat oboseală și o stare de rău. S-a întins pe o canapea din camera sa de lucru și a murit subit, în locuința sa din strada Vienei nr. 10, București. La înmormântare au participat numeroși medici, politicieni și reprezentanți ai comunității aromâne. I s-au acordat onorurile militare datorate în calitate de fost participant la Războiul de Independență.
Contribuții și realizări
Leonte Anastasievici a contribuit la dezvoltarea medicinei românești prin activitatea chirurgicală, cercetarea științifică și formarea profesională a unor noi generații de medici. Intervențiile sale asupra traumatismelor craniene îl situează printre precursorii neurochirurgiei românești, iar publicațiile consacrate chirurgiei abdominale și anesteziei ilustrează interesul pentru modernizarea practicilor operatorii. Participarea la Războiul de Independență și activitatea ulterioară în cadrul Crucii Roșii reprezintă o altă dimensiune a contribuției sale la dezvoltarea serviciilor medicale.
În domeniul organizării profesionale, a sprijinit consolidarea instituțiilor medicale, participând la conducerea unor organizații și consilii sanitare. A fost recunoscut de contemporani atât pentru competența chirurgicală, cât și pentru activitatea de îndrumare a medicilor mai tineri.
Ca președinte al Societății de Cultură Macedo-Române, a contribuit la susținerea învățământului și a instituțiilor culturale ale aromânilor din Peninsula Balcanică, intervenind inclusiv la nivelul autorităților române în problemele care afectau aceste comunități.
Locuri ale memoriei
- Strada Dr. Leonte Anastasievici – București, sectorul 5
- Spitalul Brâncovenesc – fostul amplasament din centrul Bucureștiului, care se afla în actuala Piață a Unirii din București, pe latura vestică a pieței, în imediata vecinătate a Bisericii Domnița Bălașa. unde Dr. Leonte Anastasevici a condus serviciul chirurgical din 1902 și până la pensionarea sa în 1913.
- Spitalul Filantropia – Bulevardul Ion Mihalache nr. 11, unul dintre locurile importante ale activității sale chirurgicale, unde a ocupat funcția de medic primar și a dezvoltat practici operatorii și activități de cercetare.
Bibliografie
Berciu-Drăghicescu, Adina; Crăciun, Marian, Pe drumurile vieții… Destine aromâne, destine meglenoromâne, 3 vol., Editura Institutului Cultural Român, 2023.
Rosetti, Dimitrie R., Dicționarul contimporanilor, București, Lito-Tipografia «Populara», 1897.
Bologa, Valeriu L. (coord.), Istoria medicinei românești, București, Editura Medicală, 1972.
Păunescu, Emil, „Macedoneanul”, în Giurgiu Express, mai 1998.
Universul, 28 noiembrie 1914, „Moartea doctorului Leonte”.