Dimitrie Brandza
(1846–1895)
Medic, botanist, naturalist, profesor universitar, membru al Academiei Române și întemeietor al Grădinii Botanice moderne din București
n. 10/22 octombrie 1846, Bivolu Mare (astăzi Viișoara), județul Dorohoi
d. 3/15 august 1895, Slănic-Moldova
Dimitrie Brândză a fost una dintre personalitățile fundamentale ale științei românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Medic prin formație, botanist prin vocație și profesor universitar, el a contribuit decisiv la dezvoltarea cercetărilor asupra florei României, la organizarea învățământului botanic și la constituirea unor colecții științifice de importanță națională. Numele său este legat îndeosebi de Grădina Botanică din București, pe care a reorganizat-o și a așezat-o pe amplasamentul actual din Cotroceni. Membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, Dimitrie Brândză aparține generației de savanți care au transformat studiul naturii într-o disciplină universitară modernă, întemeiată pe cercetarea de teren, sistematizarea colecțiilor și schimbul științific internațional.
Viața și activitatea
Formarea și începuturile carierei
Dimitrie Brândză s-a născut într-o familie din nordul Moldovei, în satul Bivolu Mare, astăzi Viișoara, județul Botoșani. Primele cunoștințe despre lumea vegetală le-a dobândit în copilărie, sub îndrumarea unui dascăl de origine poloneză, Vladimir Hansky. Și-a continuat studiile la Academia Mihăileană din Iași, unde a intrat în contact cu profesorul Grigore Cobălcescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor moderne de științe naturale din România. În 1864, a plecat la Paris, urmând atât cursurile Facultății de Științe Naturale, cât și pe cele ale Facultății de Medicină. L-a avut printre profesori pe botanistul Henri Ernest Baillon, care i-a influențat decisiv orientarea științifică și i-a dedicat ulterior genul botanic Brandzeia. În 1866, a obținut licența în științe naturale, iar în 1869, titlul de doctor în medicină, cu teza Histoire botanique et thérapeutique des Gentianacées employées en médecine.
Revenit în țară, a desfășurat o intensă activitate didactică și medicală la Iași. A predat botanica și zoologia la Universitate, științele naturale la Liceul Național și igiena la Seminarul Socola, a lucrat ca medic la Spitalul «Sfântul Spiridon» și s-a ocupat de colecțiile Muzeului Societății de Medici și Naturaliști. Încă din acești ani, activitatea sa a îmbinat cercetarea florei cu preocuparea pentru educația științifică.
Profesoratul bucureștean și organizarea cercetării botanice
În 1874, Dimitrie Brândză a fost transferat la Universitatea din București, unde a ocupat Catedra de Istorie Naturală, devenind ulterior profesor de botanică. Tot atunci, a preluat conducerea Grădinii Botanice, trecută în administrarea Universității. Instituția fusese întemeiată în 1860, la inițiativa doctorului Carol Davila, dar funcționa, în acel moment, în condiții improprii, pe terenul fostului Palat Șuțu, din fața Universității.
Brândză a urmărit transformarea grădinii într-o adevărată instituție științifică, destinată cercetării, învățământului și conservării colecțiilor botanice. A efectuat numeroase expediții în Moldova, Muntenia și Dobrogea, a identificat și a colectat plante, a organizat ierbare și a întreținut relații de colaborare cu botaniști europeni.
În 1882, a înființat o secție botanică în cadrul Muzeului de Istorie Naturală din București și a început organizarea unui Herbar Național. Colecțiile au fost distruse de incendiul din martie 1884, dar savantul a inițiat refacerea lor prin noi cercetări de teren și schimburi cu instituții din străinătate.
După numeroase intervenții pe lângă autorități, în februarie 1884, a obținut aprobarea terenului și a fondurilor pentru amenajarea unei noi grădini botanice, la Cotroceni. În 1885, a vizitat Grădina Botanică din Liège, al cărei model a influențat organizarea noului ansamblu bucureștean. Sub supravegherea sa, au fost construite sere, amenajate plantații și ridicat Institutul Botanic, inaugurat la începutul anilor 1890, cu laboratoare, amfiteatru, bibliotecă, herbar și muzeu. Vechea clădire a Institutului avea să fie distrusă în bombardamentele din 4 aprilie 1944.
Recunoașterea academică și ultimii ani
La 30 iunie 1879, Dimitrie Brândză a fost ales membru titular al Academiei Române. În discursul său de recepție din 1880, Despre vegetațiunea României și exploratorii săi, a evidențiat importanța studierii sistematice a patrimoniului vegetal al țării. Între 1892 și 1895, a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei Române.
A murit prematur, la numai 48 de ani, în timpul unei șederi la Slănic-Moldova. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București, iar memoria sa este păstrată de Grădina Botanică a Universității, care îi poartă numele.
Contribuții și realizări
Lucrarea sa cea mai cunoscută, Elemente de linguistică indo-europeană, publicată la București, la Editura Cartea Românească, în 1924, reprezintă una dintre contribuțiile sale majore la dezvoltarea studiilor lingvistice universitare.
Volumul, de peste 400 de pagini, sistematiza probleme fundamentale ale lingvisticii comparative, analizând relațiile istorice dintre limbile indo-europene, evoluțiile fonetice și mecanismele transformării limbilor. Lucrarea reflecta interesul autorului pentru metodele istorico-comparative și pentru integrarea cercetării românești în dialogul științific european.
Valaori a elaborat și materiale destinate învățământului secundar, între care Crestomația greacă, precum și lucrări și manuale realizate în colaborare cu alți profesori, în special cu Cezar Papacostea. Aceste publicații urmăreau să faciliteze accesul elevilor la literatura și civilizația clasică, oferind texte selectate și instrumente pentru studierea limbilor antice.
Prin această dublă orientare, către cercetarea de specialitate și către educația școlară, activitatea sa a contribuit la consolidarea predării disciplinelor clasice în România.
Locuri ale memoriei
- Casa Dimitrie Brândză – Strada General H. M. Berthelot nr. 28-30, sector 1, București. Locuința privată a profesorului Dimitrie Brândză, atribuită arhitectului N. C. Mihăescu și datată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, păstrează memoria acestei personalități importante a vieții științifice bucureștene.
- Grădina Botanică «Dimitrie Brândză» – Șoseaua Cotroceni nr. 32, sector 6, București. Amenajată pe actualul amplasament începând din 1884-1885, după proiectul de organizare susținut de savant. Aici au fost construite primele sere și Institutul Botanic, destinat laboratoarelor, bibliotecii, muzeului și herbarului. Între 1860-1874, Grădina botanică fusese situată în apropierea Mănăstirii Cotroceni, pe partea stângă a șoselei, iar între 1874-1884, în Centrul Bucureștiului, pe terenurile fostului Palat Șuțu, în fața Palatului Universității.
- Palatul Universității – Bulevardul Regina Elisabeta nr. 4-12, București. Sediul activității sale didactice și științifice, după transferul la Universitatea din București. Aici a organizat primele colecții botanice și o secție de muzeu, distruse în incendiul din 1884.
- Mormântul profesorului Dimitrie Brândză – Cimitirul Bellu, figura 52, Calea Șerban Vodă nr. 249, sector 4, București. Monumentul funerar al savantului este înscris în Lista Monumentelor Istorice, cu codul B-IV-m-B-20118.013, reprezentând un reper al memoriei științifice și universitare a Capitalei.
Bibliografie
Brândză, Dimitrie, Prodromul florei române sau Enumerațiunea plantelor până astăzi cunoscute în Moldova și Valahia, București, Tipografia Academiei Române, 1879-1883.
Panțu, Zaharia C., Viața și operele doctorului Dimitrie Brândză, București, Academia Română, 1928.
Ștefureac, Tr., Dimitrie Brândză (1846-1895), București, Editura Academiei R.P.R., 1956.
Cristurean, I., Dr. Dimitrie Brândză: o mare personalitate a botanicii românești, București, Editura Universității din București, 2006.
Urziceanu, Mihaela; Ilie-Paraschiv, Teodora; Anastasiu, Paulina, Dimitrie Brandza – întemeietorul Grădinii Botanice a Universității din București. Viața și lista bibliografică, Universitatea din București.