Gheorghe Costaforu
(1820–1876)
Jurist, profesor de drept, om politic, diplomat și primul rector al Universității din București
n. 26 octombrie/7 noiembrie 1820, București
d. 28 noiembrie/10 decembrie 1876, București
Gheorghe Costaforu a fost una dintre personalitățile esențiale ale României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Jurist de formație, profesor de drept, om politic și diplomat, el și-a legat numele în special de întemeierea și consolidarea Universității din București, al cărei prim Rector a fost, între anii 1864 și 1871. Aparținând unei vechi familii de origine aromână, Costaforu a unit formația occidentală, spiritul reformator și interesul pentru organizarea instituțiilor statului modern. Activitatea sa universitară, legislativă și diplomatică îl situează între ctitorii învățământului superior românesc și între personalitățile care au contribuit la modernizarea statului român.
Viața și activitatea
Gheorghe Costaforu s-a născut la București, într-o familie care păstra tradiția unei origini aromâne. Potrivit informațiilor pe care echipa proiectului Memoria locurilor le-a identificat, familia Costaforu (sau Costa-Foru, cum apare adesea în documentele de epocă) era considerată una dintre vechile familii aromâne stabilite în spațiul românesc. Un document păstrat în colecțiile Muzeului Universității din București arată că numele inițial al familiei ar fi fost „Forul“, transformat ulterior în „Costaforu“ prin adăugarea prenumelui tatălui, Constantin. Același document amintește drept loc de origine al familiei localitatea Larissa, în Thessalia, fără prea multe detalii suplimentare. Tradiția de familie a păstrat însă explicit memoria unei descendențe aromâne.
Gheorghe Costaforu a urmat cursurile speciale de legi din cadrul Școlii de la «Sfântul Sava», una dintre instituțiile fundamentale ale formării elitelor românești din secolul al XIX-lea. În 1845, a plecat la Paris, ca bursier al statului, pentru a-și continua studiile. Contactul cu mediul universitar și juridic francez a avut o influență importantă asupra concepțiilor sale privind organizarea învățământului și a instituțiilor publice. La întoarcerea în țară, în 1851, a intrat în corpul profesoral al Școlii de legi de la «Sfântul Sava», unde a predat Drept civil românesc, iar apoi Drept penal. Alături de Vasile Boerescu, este considerat unul dintre pionierii Dreptului penal în România.
Un moment important în cariera sa l-a constituit numirea ca director al Eforiei Școalelor. În timpul căimăcămiei lui Alexandru D. Ghica, Costaforu a fost trimis în Europa apuseană pentru a studia organizarea școlilor, colegiilor și academiilor, cu scopul de a contribui la reforma învățământului din Țara Românească. A vizitat Germania, Franța, Belgia, Elveția și Italia, iar la revenirea în țară, în 1858, a prezentat un raport amplu, care a stat la baza reorganizării sistemului de învățământ, în anii următori. Viziunea sa modernă punea accent pe diversitatea aptitudinilor elevilor și pe structurarea coerentă a învățământului secundar, anticipând direcții care aveau să fie dezvoltate mai târziu de Spiru Haret.
Gheorghe Costaforu s-a implicat și în marile dezbateri politice ale epocii. Profund interesat de modernizarea statului, a susținut cauza unirii Principatelor și a publicat articole în presa unionistă. După înfăptuirea Unirii, a participat la edificarea cadrului instituțional al noului stat. Împreună cu Vasile Boerescu, a elaborat Legea Instrucțiunii Publice din 25 noiembrie/7 decembrie 1864, considerată prima lege modernă a învățământului românesc. Tot în 1864, odată cu înființarea Universității din București prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, Costaforu a devenit primul Rector al noii instituții, funcție pe care a exercitat-o până în 1871.
Contribuții și realizări
Meritul fundamental al lui Gheorghe Costaforu este acela de a fi participat direct la organizarea învățământului modern și a instituțiilor statului român. Ca profesor de drept și reformator al educației, a contribuit la profesionalizarea învățământului juridic și la modernizarea structurii școlare. Ca autor al Legii Instrucțiunii Publice din 1864 și ca prim Rector al Universității din București, este unul dintre ctitorii învățământului superior românesc. În plan politic și diplomatic, activitatea sa ministerială și misiunea de la Viena completează profilul unui intelectual implicat activ în construcția statului modern. Pentru istoria culturală și identitară, Gheorghe Costaforu este și una dintre personalitățile de origine aromână care au avut un rol major în viața publică românească.
Locuri ale memoriei
- Universitatea din București – Palatul Universității, Bulevardul Regina Elisabeta nr. 4–12. Principalul loc de memorie asociat lui Gheorghe Costaforu, primul rector al instituției și unul dintre susținătorii edificării Palatului Universității.
- Colegiul/Școala de la «Sfântul Sava» – zona Universității, București. Instituția în care a urmat cursurile speciale de legi și unde a devenit ulterior profesor de drept civil și drept penal.
- Muzeul Universității din București. Păstrătorul colecției de documente privind activitatea sa universitară și rolul său în viața academică.
- Casa Costa-Foru – Aleea Dealul Mitropoliei nr. 7, sector 4, București. Construită în anul 1894, după proiectul arhitectului francez J.E. d’Alfonce de Saint Omer, la comanda familiei Costa-Foru.
- Capela familiei Costaforu: Cimitirul Bellu, Calea Șerban Vodă nr. 249, București.
Bibliografie
Berciu-Drăghicescu, Adina; Crăciun, Marian, Memoria locurilor 2.0. Pe urmele românilor sud-dunăreni, Editura Etnologică, București, 2024.
Berciu-Drăghicescu, Adina; Crăciun, Marian, Pe drumurile vieții… Destine aromâne, destine meglenoromâne, 3 vol., București, Editura Institutului Cultural Român, 2023.
Bozgan, Ovidiu; Berciu-Drăghicescu, Adina, O istorie a Universității din București (1864–2004), București, Editura Universității din București, 2004.
Hâciu, A. (1936). Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație. Focșani: Tipografia Cartea Putnei.